Forțată de prevederile legale, GSP TV va oferi două opțiuni grupului Realitatea. RCS-RDS și GSP Tv sunt nevoite să aibă 60 la sută acoperire națională la transmiterea Ligii I. 15 septembrie este termenul limită până la care GSP TV trebuie să respecte prevederile legale cu privire la acoperirea a cel puțin 60 la sută din populația țării ca audiență pentru partidele din prima Ligă. Surse din mass-media susțin că, presate de acest dead-line, grupurile RCS-RDS și Intact – deținătorul GSP TV – vor recurge la un compromis. Anume acela că vor alege să cedeze, contra cost evident, una sau două opțiuni către concurență, tocmai pentru a rezolva cerința cu acoperirea națională. Mai precis, este vorba despre grupul Realitatea Media, canalul Telesport fiind cel care va transmite partidele din opțiunile mai sus-amintite. Din câte se pare, ar fi vorba despre cea de-a doua și cea de-a patra opțiune.
Varianta este susținută, pe de altă parte, și de către apropiați ai președintelui LPF, Dumitru Dragomir. Acesta le-ar fi transmis deja șefilor de la Realitatea că, în curând, vor avea meciuri din Liga I de transmis. „Stați liniștiți, că veți avea de muncă!”, ar fi spus „Corleone”. Acuzat de RCS-RDS că face jocurile patronului Realității, Sorin Ovidiu Vântu, Dragomir pare a fi foarte aproape de a-și îndeplini obiectivul de a direcționa câteva partide și către grupul omului de afaceri. În plus, mutarea ar fi reciproc avantajoasă pentru ambele trusturi de media, care, astfel, ar putea relua colaborarea la nivel de emisiuni de sport întreruptă după licitația drepturilor TV pentru următoarele trei sezoane acontată de grupul familiei Voiculescu. "Cei de la RDS-RCS mi-au transmis că vor aduce un milion de antene, pe care le vor da fie gratis, fie la un preț modic. M-aș bucura să transmită și Telesportul." – Dumitru Dragomir, președinte LPF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER